În ultima vreme, tot mai multe persoane sunt preocupate de nutriție, de mișcare și aproape de orice ține de lifestyle. Pentru a veni în ajutorul acestora, am decis să începem o serie de evenimente numite Food Talks.

Un statement care să exprime cel mai bine de ce am început această serie este:

Ultimele decenii reprezintă o perioadă de timp în care oamenii au dat tot mai multă importanță unui anume subiect – alimentația – care a devenit astfel un subiect de interes pentru multiple părți implicate în această industrie. Grădinăritul urban, business-urile HoReCa, obezitatea, tehnicile de agricultură, mâncarea din școli, etichetarea alimentelor sau pur și simplu plăcerea de a găti și a mânca ceva bun – sunt subiecte care au câștigat tot mai multă vizibilitate.

Ne propunem să organizăm o serie de evenimente în cadrul cărora să explorăm toate aceste fațete mai sus enumerate. Ne propunem să fie discutate aspecte practice, uneori dintr-o perspectivă științifică, alteori dintr-o perpspectiva de business, si de cele mai multe ori dintr-o perspectivă socială. Toate acestea, alături de oameni care interacționează zi de zi cu acest domeniu – pe diferite nișe. Această serie se va numi Food Talks.

Așadar, fie că ești interesat de partea de nutriție, sau vrei să pornești pe un nou drum în domeniul HoReCa, locul tău e la Food Talks.

Să facem o recapitulare: primul eveniment de acest gen a avut loc în luna octombrie, când tema a fost alimentație industrială vs. alimentație locală. Invitații au fost din domenii diferite: nutriție (Anca Ignat și Valentina Savu), slow food (Lucian Cuibus și Mihaela Vețan), iar din partea HoReCa, Horia Șimon de la Restaurantul ROD.

A fost o seară cu povești, cu roade de degustat și pahare de ciocnit într-o atmosferă relaxată, atât din partea invitaților, cât și a participanților.

Am aflat cum este să deții un restaurant și să cumperi ingrediente de la producători locali, cum să combinăm ceea ce mâncăm și cum să ajungem să încurajăm producătorii locali cumpărând coșul cu legume de la ei, în loc să mergem zi de zi la supermarket, unde nu știm neapărat cum au fost crescute legumele și fructele date spre comercializare.

Cea de-a doua ediție a Food Talks va avea loc tot la Impact Hub Cluj-Napoca în data de 7 decembrie, de la ora 18:00, iar tema acestei ediții este food waste. Vom discuta despre ce se întâmplă cu deșeurile produse după gătit sau ce putem face cu ce ne-a rămas în frigider după ce am gătit o cină cu prietenii și nu am consumat toate îngredientele alături de Cami Gui și Noemi Salantiu de la Food Waste Combat, cât și ce se întâmplă cu uleiul aruncat în chiuvetă sau unde putem să îl ducem cu Adriana Călin de la CollectOil, să protejăm mediul. Pe lângă acestea, din partea HoReCa, va veni Ioana Crișan de la La Bonbonniere care ne va povesti despre business-ul ei în domeniul patiseriei și în ce măsură ea lucrează spre a elimina această risipă alimentară. De asemenea, Ioana ne propune și un workshop, așa că veniți pregătiți de muncă și distracție. 🙂

Alături de noi vor mai fi și băieții de la Londoner Pub, care vor aduce barul mobil pentru a servi băuturile pe care le doriți.

Așadar, ce mai așteptați? Luați-vă prietenii la o seară la Impact Hub Cluj-Napoca cu povești, vin și dulcegării de la partenerii noștri.

Participarea este gratuită, portofelul să îl aveți pregătit doar dacă vreți să serviți ceva de la băieții de la Londoner Pub.

Înscrierile se fac pe site!

monicaratiu